Scara - Dans - Arhitectură

Să dansezi pe o scară înseamnă să riști să-ți frângi gâtul.

Scara e deja, prin ea însăși, un fel de “scandal” în arhitectură, din cauza asta și este, de foarte multe ori, unul din cele mai interesante elemente arhitecturale.

Într-un fel scara reprezintă, față de arhitectură, ceea ce dansul reprezintă față de mersul pe jos.

Este DIAGONALA.

SCANDALUL DIAGONALEI.

Diagonala este oaia neagră a cartezianismului. Este un adevarăt Cain pentru discipolii lui Descartes.

La fel și dansul… este tot un fel de Cain.

Un Cain care ucide conveniența, care ucide proza calduță a lipsei de zbor.

Nietzsche spunea că nu ar crede decât într-un zeu care dansează.

Interesant că nu a spus: un om care dansează.

Da, poate dansul îl apropie pe om de zeu, prin diagonala și nonconformismul mișcării care își este suficientă sieși, într-un fel, poate, o mișcare “iresponsabilă.”

Da, să dansezi înseamnă să fii “iresponsabil”.

Să te joci… e chiar un fel de provocare, un dans… și la fel și scara, fiindcă ea introduce acea diagonală (un gest funcțional, dar și rebel) care unește un nivel al construcției, cu altul, adică două suprafețe orizontale.

Da, și scara e o aroganță… și din cauza asta și place, estetic, chiar dacă mersul pe ea e dificil.

Un architect important, Thom Maine, a construit în Statele Unite o clădire guvernamentală în care ascensorul se oprește la un anumit etaj, pentru a-și urma călătoria doar câteva etaje mai sus, sau mai jos, obligându-i astfel pe utilizatori să folosească incomoda scară pentru câteva etaje.

Frumos sadism…! E ca și cand i-ai obliga pe trecătorii grăbiți să danseze, în drum spre oficiu, sau bancă, sau biserică…

Dar nu ar fi frumos…?

Atât scara cît și dansul sunt ieșiri din obișnuit… mici (sau nu atât de mici) ireverențe.

Dar avem nevoie de aceste ireverențe… avem nevoie de “iresponsabilitatea” lor… de eventualele pericole implicate… după cum vedeți in imaginea atașată, marele architect Le Corbusier pare el însuși temător să-și folosească propria scara, care, în mod neobișnuit, are parapet spre perete, dar nu spre golul paralel.

Da, scara și dansul înseamnă PERICOL.

Ele sunt invitații la trădarea confortului. Ieșirea din obișnuit.

Trăiește în mod periculos! – ne invită Nietzsche. Adică, altfel spus, TRĂIȚI OBLIC!

Asta face dansul și asta face scara: ne fac să trăim oblic.

Dar exact atunci, când trăim, sau încercăm să traim “oblic”, avem șansa să ne apropiem de zei…

Adică să trăim în mod adevărat.



Despre Prof. DAN COMA

Invitat odată să-și prezinte lucrările la Columbia University în New York, Dan Coma a fost introdus de domnul Kenneth Frampton ca "emigrantul prin excelență, nu numai în spatiu, ci și în timp"... și poate că această descriere nu a fost greșită. Chiar și numele său nu a fost și nu este o certitudine... abia recent el a aflat că primul său nume nu este de fapt Dan, ci Ioan, numele său de mijloc până atunci. Și în disperare, cu niște ani în urmă, s-a auto-numit + - Ion, ca în electricitate (cation și anion). CV-ul său s-a încheiat în 1989, când umbra sa a refuzat să mai continue să fie atașată de corpul său și a decis să-l urmeze la o distanță de aproximativ două picioare (cam 60 de centimetri)... Azi Dan Coma se consideră un "nearhitect" și "nefondator" al non-organizației ICARCH (www.icarch.us), sau într-un sens mai întunecat și mai general un "duskitect" (un arhitect al amurgului). El este și nefondatorul grupului Architects A D Rift - deoarece deseori s-a simțit ca un străin pe acest pământ, nu foarte diferit de cel descris de Baudelaire în frumosul său poem în proză L'Etranger, ai cărui prieteni erau doar norii, norii... și dacă întrebat ce ar prefera, Soarele sau Luna, el în mod sigur ar spune că Luna, deși eroul său a fost dintotdeauna Ichnaton.




1 afișare
  • Facebook
  • Instagram
  • Flickr
  • Vimeo
  • YouTube
  • SoundCloud